Pecica – Zahony
Portalul orașelor
Pecica – Zahony
Navigation
  • Primari
    • Petru Antal
    • Helmeczi Laszlo
  • Consiliul local
  • Istoric
You are here: Home › Stiri din Pecica › 3,5 milioane euro pentru investiții

3,5 milioane euro pentru investiții

11 ianuarie 2017 | Filed under: Stiri din Pecica

Joi, 15 decembrie la Pecica a avut loc prezentarea proiectului, care va fi implementat de Asociația Grupul de Acțiune Locală „Lunca Mureșului de Jos”: asociația a semnat în noiembrie contractul prin care vor obține suma de 772 000 euro „Sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare” .
Localitățile interesate însă vor putea accesa și mai mult: „Strategia pregătită de noi a obținut 3,5 milioane euro, fonduri nerambursabile pentru finanțarea acestora, așteptăm localitățile interesate să depună proiecte” – declară președintele asociației, Ilie Cheșa.
Gazda prezentării a fost primarul Petru Antal, la evenimentul de azi au participat, printre alții Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, Emil Gavrilă, coordonator AM CDRJ Hunedoara, Adrian Nogea, director OJ FIR Arad, Cristiana Munteanu, expert CR FIR 5 VEST Timișoara, Marinela Petran, manager GAL și reprezentant legal proiect, primari, viceprimari și mulți alții.

Written by Irhazi Janos

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Categorii

  • Stiri din Pecica
  • Stiri din Zahony
  • RomânăRomână
  • MagyarMagyar

Stiri anterioare

  • Întâlnirea radioamatorilor
  • Gaudeamus la liceu
  • O zi veselă
  • Pecica pe harta sporturilor canine
  • Nou centru de colectare deșeuri
  • Asfalt pe strada 415
  • Pompierul Anului
  • Strada 401 are aspect nou
  • Ziua Orașului Pecica
  • Mult succes, Tóth Attila!

© 2025 Pecica - Zahony