Victorie
Primul meci de baraj pentru promovarea în Liga III a avut loc sâmbătă după-masă pe stadionul din Pădurice, pe o vreme de vară, cu 32 de grade la umbră. Meciul a început dinamic, scorul fiind deschis de Mirel Arsene la nici zece minute de la fluierul de start, ACS Progresul Pecica mărindu-și avantajul în minutul 28 prin Măgulean.
Echipa gazdă a dominat jocul pe durata primei reprize, jocul desfășurându-se mai tot timpul pe jumătatea de teren a campioaniei Ligii IV din Hunedoara. Retezatul Hațeg a reușit totuși să înscrie cu un minut înaintea pauzei, prin Țiric.
ACS Progresul a câștigat astfel primul meci de baraj și pleacă cu moralul ridicat sâmbăta viitoare, alături de zeci de suporteri, la Hațeg, pentru a-și îndeplini obiectivul propus încă de la începutul campionatului, promovarea în Liga III.
Pavel Sinka
Lasă un răspuns