Dezvoltarea orașului din fonduri europene
A fost semnat Contractul de Finanțare pentru proiectul intitulat „Îmbunătățirea calității vieții prin îmbunătățirea infrastructurii educaționale, oferirea unor posibilități de petrecere a unui timp liber de calitate și modernizarea infrastructurii publice urbane în orașul Pecica”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, din fonduri de la Uniunea Europeană.
În cadrul proiectului complex se va construi un teatru de vară în Pădurice, un Centru Cultural Tradițional (în locul imobilului din dreapta Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu”), se va reabilita și transforma clădirea fostei școli primare de pe strada 401 (cunoscută ca Școala Zagoni) în Centru de Tineret și se modernizează Școala Primară nr. 3.
Pentru a lega cele patru obiective din proiect, se va amenaja o rețea de piste pentru bicicliști care va cuprinde strada 236 (care se va asfalta), strada 401 – una dintre cele mai circulate din Pecica (aici se va lărgi stratul de asfalt pentru a permite circulația pe două roți pe ambele sensuri, vor fi amenajate trotuarele, podețele, rigolele de scurgere a apei pluviale și spațiile verzi) – și va merge până la teatrul de vară, prin centru și continuând cu o faleză nouă pe străzile 327 și 324, pe vechiul dig de la marginea orașului.


Lasă un răspuns