Ministrul dezvoltării a vizitat Pecica
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice Și Administrației (MDLPA), Cseke Attila, a inclus și investiții din orașul Pecica pe lista obiectivelor pe care le-a vizitat în data de 21 mai în județul Arad.
Însoțit de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, deputatul Faragó Péter și prefectul Tóth Csaba, reprezentantul Guvernului Cîțu a vizitat trei proiecte realizate sau aflate în curs de execuție prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) I și II.L-am primit cu Pită de Pecica și sare, oferită de tineri dansatori ai ansamblurilor locale, după care directorul Bacsilla Eszter a prezentat stadiul lucrărilor la clădirea principală a Școlii Gimnaziale nr. 2, modernizată complet până la finalul anului viitor.Ministrul a fost mulțumit de calitate și am discutat despre viitoarele surse de finanțare pregătite de MDLPA, după care a dorit să viziteze Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” și parcul de lângă.Am oprit apoi la sensul giratoriu amenajat la intersecția străzilor 104, 107 și 110, în cadrul proiectului de modernizare a 20 de străzi, majoritatea în zona 100. Ministrului a fost prezentat și cea mai nouă și mai modernă grădiniță din oraș, PP2 (Muștră), de care se bucură cei mici de la începutul acestui an școlar.Cseke Attila a apreciat dezvoltarea orașului și numărul mare de proiecte depuse de Primăria Orașului Pecica, orașul fiind pe drumul cel bun!





Lasă un răspuns