Pecica – Zahony
Portalul orașelor
Pecica – Zahony
Navigation
  • Primari
    • Petru Antal
    • Helmeczi Laszlo
  • Consiliul local
  • Istoric
You are here: Home › Stiri din Pecica › Săptămână de acomodare pentru 70 de studenți

Săptămână de acomodare pentru 70 de studenți

10 ianuarie 2017 | Filed under: Stiri din Pecica

Peste 70 de studenţi ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad au vizitat oraşul în ultima săptămână a lunii octombrie 2016. Acţiunea a avut loc în cadrul aşa-numitei „săptămâni de acomodare”, destinată studenților anului I, originari din peste 11 ţări precum Italia, Germania, Franţa, Serbia, Tunisia, Maroc, Nigeria sau Egipt. Acţiunea a cuprins vizite la mai multe instituţii şi destinaţii din judeţ. „Mă bucură faptul că studenţii străini ai Universităţii de Vest Vasile Goldiş Arad au vizitat oraşul nostru şi au fost interesaţi de obiectivele turistice locale. Ne-am oprit în centrul oraşului, în Parcul Sfânta Treime, unde le-am vorbit despre istoria, structura etnică şi dezvoltarea economică a oraşului, după care tinerii au descoperit Ferma de Bivoli şi Centrul de Vizitare – a declarat primarul oraşului Pecica, Petru Antal.

Written by Irhazi Janos

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Categorii

  • Stiri din Pecica
  • Stiri din Zahony
  • RomânăRomână
  • MagyarMagyar

Stiri anterioare

  • Întâlnirea radioamatorilor
  • Gaudeamus la liceu
  • O zi veselă
  • Pecica pe harta sporturilor canine
  • Nou centru de colectare deșeuri
  • Asfalt pe strada 415
  • Pompierul Anului
  • Strada 401 are aspect nou
  • Ziua Orașului Pecica
  • Mult succes, Tóth Attila!

© 2025 Pecica - Zahony