Apă termală la Pecica
„Am prezentat luni mai multor jurnalişti faza în care se află forarea fântânilor necesare sistemului de încălzire cu apă termală.Reprezentanţii asociaţiei de firme româno-maghiare, care a câştigat lucrările au spus că prima parte a proiectului, cea de aducere la suprafaţă a zăcămintelor de apă termală, este un succes. Se forează aproximativ 150 de metri pe zi, la puţul de lângă noul parc de agrement s-a atins adâncimea de 1200 de metri, prevăzută în proiect. La cel din parc este preconizată atingerea cotei înainte de Crăciun. Apa termală are temperatura de până la 47 de grade Celsius şi un debit bun. Proiectul intitulat „Sistem de producere si distribuție a energiei termice, utilizând energie geotermală în Orașul Pecica”, are valoare de 24,6 milioane de lei şi prevede construirea unui sistem în vederea încălzirii unui număr de 13 clădiri publice din zona centrală: grădinițe, școli, sediile primăriei și hala agroalimentară. Pe lângă economia la facturile de încălzire, avem grijă în acest fel și de mediul înconjurător, fiind o soluție curată și ecologică” – scrie primarul Petru Antal pe pagina sa de socializare.


Lasă un răspuns