
S-a redeschis piscina
Primăria Orașului Záhony aduce la cunoștința celor interesați, că după lucrările de întreținere se redeschide piscina urbei. Programul: luni 14.00-20.00, marți-duminică 8.00-20-00.
Primăria Orașului Záhony aduce la cunoștința celor interesați, că după lucrările de întreținere se redeschide piscina urbei. Programul: luni 14.00-20.00, marți-duminică 8.00-20-00.
Luni, 15 ianuarie se organizează la Pecica un spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale. Evenimentul are loc în sala festivă a Primăriei Orașului Pecica. Aceasta se ține anual, începând din 2011, în ziua nașterii poetului național Mihai Eminescu, cu scopul de a promova cultura, arta și efortul academic.
Primăria Orașului Záhony anunță locuitorii, că în data de 12 ianuarie brazii puși în fața caselor, blocurilor vor fi transportați gratuit.
Prima zăpadă din acest an nu a creat probleme în orașul Pecica și în satele aparținătoare. Chiar dacă nu a nins mult, angajații Urbi-Serv, societatate aflată în subordinea Consiliului Local Pecica, au fost prezenți pe teren încă de la primele ore ale dimineții de marți, 9 ianuarie, pentru a împrăștia …
Printr-un program guvernamental Primăria Orașului Záhony va construi o hală de tâmplărie și gestionarea/prelucrarea deșeurilor. Valoarea investiției este de aproape 260 de milioane de forinți. Primarul Helmeczi László a anunțat pe pagina sa de Facebook demararea lucrărilor odată cu marcarea terenului.
Serviciul Impozite şi Taxe Locale şi Executare Silită al Primăriei Orașului Pecica anunță contribuabilii că, începând din astăzi, a reluat activitatea cu publicul.Conform Hotărârii Consiliului Local Pecica nr. 207/12.12.2023, nivelul impozitelor și taxelor locale rămâne neschimbat în anul 2024.Excepție fac impozitele pentru autovehicule și terenurile intravilane agricole (grădini), care se …
Pécska Város Polgármesteri Hivatala bejelentette, hogy lezárult a „Városi környezet javítása: felhasználatlan területek átalakítása és felújítása közparkok kialakítása céljból” elnevezésű pályázat, a Regionális Operatív Programon (POR 2017–2020) keresztül. A beruházás során 48.641 négyzetméteres területen egy új park épült, amely korosztálytól függetlenül azonnal kedvence lett a pécskaiaknak. A park kialakítása már …
Recent a fost finalizat drumul de acces spre parcul de agrement.Acesta pornește de la capătul străzii 334 și a fost realizat în cadrul proiectului “Îmbunătățirea mediului urban prin: reconversia si refuncţionalizarea unor terenuri neutilizate în vederea realizării de parcuri publice”, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională …
Orașul Pecica anunță finalizarea proiectului “Îmbunătățirea mediului urban prin: reconversia si refuncţionalizarea unor terenuri neutilizate în vederea realizării de parcuri publice”, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020. Investiția a vizat amenajarea noului parc al orașului, cu suprafața de 48 …
Construirea Centrului Cultural Tradiţional a continuat şi zilele trecute.Cel mai nou spaţiu cultural al oraşului prinde contur în vecinătatea Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu” și va contribui la menținerea interesului pentru tradiția locală.Investiția se realizează prin Programul Operațional Regional 2014-2020, din fonduri de la Uniunea Europeană.
© 2025 Pecica - Zahony