Clubul pensionarilor a împlinit 20 de ani
Clubul Pensionarilor al Orașului Záhony a împlinit 20 de ani, motiv pentru care conducerea a organizat un eveniment festiv, la care bineînțeles a fost invitat și condurea urbei.
Clubul Pensionarilor al Orașului Záhony a împlinit 20 de ani, motiv pentru care conducerea a organizat un eveniment festiv, la care bineînțeles a fost invitat și condurea urbei.
S-a demarat o investiție de 12 miliarde de forinți (aprox.250 milioane de euro) pnetru dezvoltarea capacității transportului feroviar de marfă la Záhony, inclusiv transbordarea vagoanelor sosite din Ucraina. Scopul este de a facilita transportul-exportul cerealelor din țara vecină, scrie portofolio.hu.
Vineri, 30 septembrie va avea loc Ziua Recoltei la Pecica, eveniment la care se așteaptă cât mai mulți localnici. Programul:
„Sâmbătă, în cadrul Zilei de Curățenie, am avut parte de o mobilizare exemplară din partea elevilor şi a cadrelor didactice din Pecica şi din Turnu, ceea ce s-a văzut şi în rezultatul acțiunii. Mai mult de 300 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 2 și ai Liceului Teoretic Gheorghe Lazăr, …
Pecicanii și locuitorii satelor aparținătoare au posibilitatea de a preda spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) mâine, sâmbătă, 24 septembrie, între orele 9 – 15, pe platoul din fața Primăriei Orașului Pecica.Cetățenii au și opțiunea de a „recicla cu un singur apel”, sunând, începând de astăzi și …
„După cum am anunţat cu câteva săptămâni în urmă, am început lucrările de modernizare pe strada 401, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității vieții prin îmbunătățirea infrastructurii educaționale, oferirea unor posibilități de petrecere a unui timp liber de calitate și modernizarea infrastructurii publice urbane în orașul Pecica”, finanțat prin Programul Operațional …
La Záhony, lângă Florăria Calathea s-a pus în funcțiune un punct de ridicare-expediere colete 0-24, tip Packeta Z-box.
„S-a semnat contractul pentru construirea unui nou bloc ANL în orașul Pecica. Blocul va avea 20 de apartamente, două etaje și mansardă, 23 de locuri de parcare, zone verzi, loc de joacă și alei pietonale” – anunță primarul Petru Antal.
Constructorul a demarat modernizarea străzilor incluse în proiectul „Îmbunătățirea calității vieții prin îmbunătățirea infrastructurii educaționale, oferirea unor posibilități de petrecere a unui timp liber de calitate și modernizarea infrastructurii publice urbane în orașul Pecica” finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, din fonduri de la Uniunea Europeană. S-a început cu străzile …
ACS Șahistul Pecica face înscriei în vederea formării grupelor de copii născuți în anii 2015-2018. Detalii aici:
„Zona de agrement din apropierea centrului orașului prinde contur. Teatrul de vară va putea găzdui evenimente de amploare, având o scenă de mari dimensiuni, cu cele mai moderne dotări tehnice și va avea capacitatea de a găzdui 500 de persoane” – anunță primarul Petru Antal pe pagina sa de socializare. Investiția se …
Cu câteva zile înainte de începerea anului școlar educatoarele grădinițelor din Záhony au participat la o pregătire despre programul educațional Montessori, sprijinit de UNICEF și susținut de prof. Béres Márta. Programul oferă soluții pentru educația copiilor cu nevoi speciale.
© 2026 Pecica - Zahony