Casa Moșului Nicolae la Záhony
Și în acest an, continuând tradiția, copiii orașului sunt așteptați la Casa Moșului Nicolae, unde pe lângă multe programe, se vor oferi și cadouri celor mici.
Și în acest an, continuând tradiția, copiii orașului sunt așteptați la Casa Moșului Nicolae, unde pe lângă multe programe, se vor oferi și cadouri celor mici.
„Liceenii pecicani și-au dovedit energia și talentul cu ocazia Balului Bobocilor Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica. M-am bucurat să fiu parte a juriului, chiar dacă a fost foarte greu să departajăm bobocii. Pentru mine cu toții sunt câștigători, pentru că au trăit momente frumoase, pe care le vor păstra toată …
„Orașul nostru se poate mândri cu o premieră națională: prima stație de încărcare de GNC (gaz natural comprimat) şi GNL (gaz natural lichefiat) din ţară.Investiția de aproape trei milioane de euro aparține companiei italiene Vulcan, din zona de servicii de lângă Autostrada A1, înseamnă un nou capitol nu doar pentru …
După două eșecuri consecutive, 1-2 la Cermei și 1-4 la Peciu Nou, Progresul Pecica a câștigat eroic meciul cu Poli Timișoara de pe teren propriu. Dan Stupar și Bogdan Bozian oricum aveau absențe importante înainte de primul fluier, pe Iurasciuc, Aldan, Borcea, Șimăndan și Bozian, după care i-au mai pierdut …
Primarul Helmeczi László și secretarul de stat adjunct Réthy Pál au inaugurat o nouă hală industrială în care se vor colecta-prelucra deșeurile din construcții și se deschide și un atelier de tâmplărie. Investiția a fost realizată cu ajutorul unui program național de dezvoltarea economiei. Valoarea proiectului este de 259,3 milioane …
„Proiectul de introducere a reţelei de gaze naturale în satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat a intrat în linie dreaptă: ieri am semnat, la Consiliul Județean Arad, contractul de finanțare! Un vis vechi al localnicilor devine realitate, urmează proiectul pentru introducerea rețelei de apă și a celei de canalizare, după care …
În cursul acestei zile a avut loc şedinţa Consiliului Local Pecica, în cadrul căreia noii aleşi au depus jurământul. Şedinţa a fost deschisă de prefectul Tóth Csaba şi de secretarul general Adela Moţ, fiind apoi prezidată de cel mai în vârstă consilier local, Miodrag Stanoiov şi cei mai tineri aleşi, Sergiu Moldovan şi Alexandru Zaharia. A …
Administrația locală pecicană demarează colectarea crengilor provenite din toaletarea arborilor și a pomilor. Acțiunea începe luni, 4 noiembrie și durează patru săptămâni, până vineri, 29 noiembrie. Angajații administrației locale ajung în fiecare zi de luni în zona 100 și pe strada 2, marți în zona 200 și pe strada 1, …
Căminul Cultural Turnu este cea mai modernă clădire din satul aparținător, atât în ceea ce privește arhitectura, cât și dotările interioare. Recent s-a adus mobilierul, curtea este aproape gata și se lucrează la ultimele finisaje exterioare. Investiția se realizează din fonduri europene, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), grație …
„Am depus jurământul la Judecătoria Arad, preluând al cincilea mandat de primar al orașului Pecica.Mi-am început cariera în administrația publică locală în anul 2000, atunci când am fost ales consilier local. Am învățat pe parcurs, alături de colegii mei, iar în 2004 am fost ales viceprimar.Din anul 2009 am onoarea …
La Pecica lucrările de modernizare a intrastructurii urbane continuă în zona 400. Strada 402, una dintre cele mai lungi din zonă, a primit fundație nouă, iar în prezent se lucrează pe 410, care duce spre piață, dar și pe 415, care leagă alte două străzi intens circulate din cartier (strada …
„Hramul Bisericii Ortodoxe Române Sfântul Apostol și Evanghelist Luca din Turnu a fost o adevărată sărbătoare a comunității, care s-a întins pe întreaga durată a zilei de vineri.La slujba festivă au luat parte mulți torneni, indiferent de religie, la fel și la vecernia și tăierea colacului, după-masa, în prezența unui …
© 2026 Pecica - Zahony