Scandal într-un bar din Pecica
Polițiștii au identificat patru bărbați, cu vârste între 30 și 47 de ani, din Pecica, care, în noaptea de 7 septembrie, după ce ar fi consunat alcool într-un local de pe raza acestui oraș, împreună cu alte persoane ar fi avut un comportament violent față de un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate.
„Polițiștii s-au sesizat din oficiu despre faptul că un grup de bărbați fac gălăgie și au un comportament violent față de un alt bărbat. La sosirea patrulei de ordine publică, aceștia ar fi continuat să se comporte agresiv, motiv pentru care a fost solicitată intervenția luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), pentru restabilirea ordinii și liniștii publice. La vederea patrulei de intervenție rapidă, trei dintre bărbații în cauză ar fi fugit, fiind identificați și depistați ulterior“, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.
Conform sursei citate, în baza probatoriului administrat s-a dispus reținerea celor patru bărbați, urmând ca aceștia să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Foto: ilustrație
Lasă un răspuns