Pecica – Zahony
Portalul orașelor
Pecica – Zahony
Navigation
  • Primari
    • Petru Antal
    • Helmeczi Laszlo
  • Consiliul local
  • Istoric
You are here: Home › Stiri din Pecica › Se transportă doar crengile

Se transportă doar crengile

24 octombrie 2022 | Filed under: Stiri din Pecica

Acțiunea de curățenie de toamnă pe domeniul public al orașului Pecica şi al satelor aparținătoare demarează în 31 octombrie şi va dura patru săptămâni, până pe 25 noiembrie 2022. În această perioadă, angajații administrației locale ajung în fiecare zi de luni în zona 100 şi pe strada 2, marţi în zona 200 şi pe strada 1, miercuri în zona 300 şi zona 500, joi în zona 400 şi pe strada 3, iar vineri în satele aparținătoare Turnu şi Sederhat. Cetățenii sunt rugați să scoată crengile doar în preajma ziua în care vor fi colectate şi să se încadreze în limita de o lună, cât durează acțiunea, după care nu vor fi ridicate. Crengile nu trebuie legate, dar să fie așezate în grămadă. La fel ca anul trecut, DEȘEURILE VEGETALE (FRUNZE, FLORI ETC.) NU SE RIDICĂ în cadrul acțiunii de curățenie. Acestea trebuie puse în tomberonul maro (fără saci sau alte ambalaje), fiind colectate săptămânal de firma de salubrizare.

Written by Irhazi Janos

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Categorii

  • Stiri din Pecica
  • Stiri din Zahony
  • RomânăRomână
  • MagyarMagyar

Stiri anterioare

  • Zeci de gospodării fără energie electrică
  • Se lucrează la Centrul Cultural Tradițional
  • S-a inaugurat Căminul Cultural Turnu
  • Ziua Satului Turnu
  • Zilele Handbalului Pecican
  • 30 de ani de la deschiderea PTF Turnu – Battonya
  • Cartea de identitate elctronică se poate solicita și la Pecica
  • S-a recepționat teatrul de vară
  • Întâlnirea radioamatorilor
  • Gaudeamus la liceu

© 2025 Pecica - Zahony