Pecica – Zahony
Portalul orașelor
Pecica – Zahony
Navigation
  • Primari
    • Petru Antal
    • Helmeczi Laszlo
  • Consiliul local
  • Istoric
You are here: Home › Stiri din Pecica › Spectacol aniversar

Spectacol aniversar

21 februarie 2017 | Filed under: Stiri din Pecica

Publicul adunat sâmbătă seara la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” a fost salutat în numele membrilor Cenaclului „Lucian Emandi” de către Eugenia Ponta Pete, care a mulțumit pecicanilor, dar şi prietenilor sosiţi din Arad şi Timişoara pentru că au făcut timp să fie prezenţi.
Spectacolul aniversar al cenaclului pecican a fost intitulat „Şapte ani de acasă” şi a fost o trecere în revistă a activităţii de la prima şedinţă, din 15 februarie 2010 şi până în zilele noastre, iniţiativa căreia unii nu îi dădeau mari şanse transformându-se într-o veritabilă mişcare culturală locală. Eugenia Ponta Pete i-a amintit, nominal, pe cei prezenţi la prima şedinţă de cenaclu, printre care şi oficialităţile: „naşul cenaclului”, Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean, primarul Petru Antal, viceprimarul Miodrag Stanoiov, fostul consilier judeţean Dumitru Enăchiuc, fostul senator Constantin Traian Igaş şi Daniel Toth, directorul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr”, cu toţii prezenţi în sală.
Iustin Cionca a felicitat membrii cenaclului pecican şi pe Eugenia Ponta Pete, despre care a spus că şi-a găsit misiunea în viaţă, referindu-se la numirea ei în funcţia de director al Casei de Cultură la începutul anului. „După şapte ani, trebuie să începeţi o altă fază a cenaclului, să ieşiţi mai des din Pecica. Vă ofer ajutorul meu şi vă rog să profitaţi” a completat preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Primarul Petru Antal a spus că primii şapte ani sunt cei mai importanţi şi în viaţa unui copil şi speră ca cenaclul pecican să ajungă la maturitate. „Vă urez să ne vedem şi peste unsprezece ani şi să sărbătorim la fel de frumos” a transmis edilul.
Evenimentul a avut loc cu sprijinul Primăriei Oraşului Pecica şi al Consiliului Local Pecica.

Pavel Sinka

Written by Irhazi Janos

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Categorii

  • Stiri din Pecica
  • Stiri din Zahony
  • RomânăRomână
  • MagyarMagyar

Stiri anterioare

  • Întâlnirea radioamatorilor
  • Gaudeamus la liceu
  • O zi veselă
  • Pecica pe harta sporturilor canine
  • Nou centru de colectare deșeuri
  • Asfalt pe strada 415
  • Pompierul Anului
  • Strada 401 are aspect nou
  • Ziua Orașului Pecica
  • Mult succes, Tóth Attila!

© 2025 Pecica - Zahony