Expoziție
Departe și aproape este titlul expoziției pictorului Hollósvölgyi-Szkibák Enikő. Colecția se poate vedea la Casa de Cultură din Záhony.
Departe și aproape este titlul expoziției pictorului Hollósvölgyi-Szkibák Enikő. Colecția se poate vedea la Casa de Cultură din Záhony.
Primăria Orașului Pecica şi Sistemul Național de Colectare DEEE, împreună cu ECOTIC, organizează o nouă campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE). Pecicanii pot duce aparatele casnice vechi sau stricate pe platoul din fața sediului Primăriei Orașului Pecica, sâmbătă, 25 martie, între orele 9 – 15.Cetățenii au …
„Am participat în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ din Arad, la lansarea volumului V al cărții „Cultura şi civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze”.Aceasta cuprinde lucrările prezentate, în luna noiembrie, la Pecica, în cadrul celei de-a șaptelea ediții a simpozionului internațional cu același nume.A fost o onoare să îl găzduim și am …
Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului a organizat o întâlnire publică de informare și conștientizare la sediul Primăriei Orașului Pecica. Directorul Fulviu Moga şi managerul de proiect Mihai Pascu au prezentat proiectul „Implementarea măsurilor necesare pentru revizuirea planului de management şi promovarea Parcului Natural Lunca Mureșului și ariile protejate conexe”, cod MYSMIS 137866. 21% din …
Administrația locală pecicană demarează colectarea crengilor provenite din toaletarea arborilor și a pomilor.Acțiunea începe luni, 13 martie, și durează patru săptămâni, până vineri, 7 aprilie.Angajații administrației locale ajung în fiecare zi de luni în zona 100 și pe strada 2, marți în zona 200 și pe strada 1, miercuri în …
S-a reluat campionatul județean și în Ungaria, din păcate formația orașului Záhony a început seria meciurilor de primăvară cu o înfrângere pe teren propriu: 0-1 în fața echipei Gyulaháza.
Clădirea multifuncțională se ridică în vecinătatea Școlii Primare nr. 1, din cartierul Cocota, în cadrul proiectului „Creșterea incluziunii și abilitarea romilor”, derulat de Primăria Orașului Pecica împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Asociația Culturală a Minorităților din Pecica.Imobilul va oferi spații pentru desfășurarea de …
Intravilanul din suprafața teritoriului administrativ al orașului Pecica, localitate urbană de rang III, a crescut cu peste 80% în urma aprobării noului Plan Urbanistic General (P.U.G.), la 2 216,77 hectare.Practic, intravilanul localității Pecica aproape s-a dublat, la 1 818,37 hectare, la fel şi cel din Sederhat, la 60,84 hectare, ia …
Asociația Femeilor din Záhony, Centrul Orășenesc de Petrecerea Timpului Liber organizează în perioada 8-10 martie o serie de programe dedicate Săptămânii Femeilor, ediția a XV-lea: recitaluri, concerte, spectacole, evenimente educative.
„Vizitatorii Târgului Național de Turism, printre care ministrul Turismului, Constantin Daniel Cadariu, au degustat brandul nostru local, la standul Consiliului Județean Arad de la Romexpo București. Pita de Pecica este marcă înregistrată de mai mulți ani, fiind depusă, grație Marinelei Petran și GAL Lunca Mureşului de Jos, documentația în vederea obținerii …
În aceste zile s-a plătit rata a doua a ajutoarelor sociale pentru cei nevoiași în cadrul programului derulat între Consiliul Local Záhony și UNICEF, scrie primarul Helmeczi László pe pagina sa de Facebook.
Constructorul a început lucrările de construcție a Centrului de Zi care se va amenaja în cadrul proiectului ”Creșterea incluziunii și abilitării romilor în orașul Pecica”, derulat de Primăria Orașului Pecica, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Asociația Culturală a Minorităților din Pecica. Proiectul beneficiază de un …
© 2025 Pecica - Zahony